sâmbătă, 19 decembrie 2020

   Ecografie generala 

         Examinarea ecografica se efectueaza de medic medicina generala Pruteanu Vasile cu competenta in ecografie generala. 

         Examinarea ecografica a organelor interne abdominale si pelviene are o deosebita importanta in stabilirea unui diagnostic corect si, drept urmare, efectuarea unor investigatii paraclinice de tinta, iar in consecinta, recomandarea unui tratament eficient pacientului, atat la clinica cat si la domiciliu.
         Ecografia se bazeaza pe imaginea ecografica care se formeaza prin reflectarea undelor ultrasonore, emise de un transdusctor (sonda), de catre structurile tisulare ale organismului.
         Ecografia abdominala este utilizata in practica de zi c
u zi, in interventiile de urgenta in cadrul unei clinici, dar si la domiciliu in cadrul examinarii pacientilor cu diferite sindroame abdominale, hepatopatii, afectiuni ale rinichilor, prostatei, splinei, altele.
         Beneficiul extraordinar al acestei examinari consta in faptul ca, de aceasta pot beneficia toti pacientii atat la cabinet cat si la domiciliu, inclusiv pacientii nedeplasabili.
         De mentionat faptul, ca unele afectiuni patologice pot fi depistate in cadrul unui examen ecografic de rutina fara ca pacientul sa manifeste careva simptome sau sa-si cunoasca boala.
          In cadrul clinicii noastre ecografia generala este efectuata de catre medic medicina generala cu competenta in ultrasonografie generala, doctor Pruteanu Vasile, care activeaza la centrul medical din mun.Sacele, jud. Brasov.
          Pacientii asigurati inscrisi pe lista medicului de familie in cadrul clinicii SANAMED P.G beneficiaza o data pe an de o ecografie generala gratuita, decontata de Casa de asigurari de Sanatate.

Un comentariu:

  1. Hard Rock Hotel and Casino - Mapyro
    Find addresses, 진주 출장안마 phone 평택 출장샵 numbers, 광양 출장샵 Hard Rock 진주 출장안마 Hotel and Casino, 3475 Seminole Dr, Robinsonville, MS 38664, 출장안마 US 38664,

    RăspundețiȘtergere